72
š
După setarea valorilor, pe afișaj apare „ kg“.
š
Ulterior, cântarul poate fi utilizat pentru efectuarea de măsurători. Dacă nu efectuaţi o măsurătoare, cân-
tarul se oprește automat după câteva secunde.
Grade de activitate
La alegerea gradului de activitate este hotărâtoare aprecierea pe termen mediu și lung.
Gradul de activitate Activitate fizică
1 Fără.
2
Redusă: Eforturi fizice reduse și ușoare (de exemplu plimbări, lucrări ușoare de
grădinărit, exerciţii de gimnastică).
3
Medie: Eforturi fizice, de cel puţin 2 până la 4 ori pe săptămână, fiecare de câte
30 de minute.
4
Intensă: Eforturi fizice, de cel puţin 4 până la 6 ori pe săptămână, fiecare de
câte 30 de minute.
5
Foarte intensă: Eforturi fizice intense, training intens sau activităţi fizice intense,
zilnic, cel puţin 1 oră.
Numai după înregistrarea tuturor parametrilor pot fi determinate și grăsimea corporală, precum și alte valori.
8. Efectuarea măsurării
Așezaţi cântarul pe o suprafaţă plană, fixă (nu covor); o pardoseală solidă este condiţia pentru o
măsurare corectă.
Măsuraţi numai greutatea
Loviţi cântarul cu piciorul, scurt și puternic, astfel încât să se audă un zgomot,
pentru a activa senzorul de șoc!
Pe afișaj apare ca test automat „“ (Fig. 1) până când apare „ kg“ (Fig. 2).
Cântarul este pregătit pentru măsurarea greutăţii dumneavoastră. Urcaţi pe cântar.
Staţi liniștit(ă) pe cântar distribuind greutatea pe ambele picioare. Cântarul începe
imediat măsurarea.
Măsurarea greutăţii, efectuarea diagnosticării
š
Porniţi cântarul și așteptaţi până când este afișat „ kg“ (Fig. 2).
š
Apăsând de mai multe ori tastele ▲, respectiv ▼, alegeţi locaţia de memorare în
care sunt stocate datele dumneavoastră de utilizator. Acestea sunt afișate succesiv până când pe afișaj
apare „ kg“.
š
Urcaţi-vă desculţ(ă) pe cântar și staţi nemișcaţi și distribuind greutatea pe ambele picioare pe electrozii
din oţel superior.
Indicaţie: Nu atingeţi între ele tălpile, gambele sau coapsele celor două picioare. În caz contrar,
există posibilitatea ca măsurătoarea să fie incorectă.
Cântarul începe imediat măsurarea. Pentru început este afișată greutatea.
Pe parcursul măsurării celorlalţi parametri este afișat „
“ (Fig. 3).
La scurt timp după aceea este afișat rezultatul măsurătorii.
Apar următoarele mesaje:
1. Greutate în kg
2. Grăsimea corporală în % cu interpretarea BF
3. Apa din organism în %
4. Procentul de ţesut muscular în %
5. Masa osoasă în kg
6. Rata metabolică de repaos în kcal
7. Rata metabolică activă în kcal
Oprirea cântarului
Cântarul se oprește automat după ca. 10 secunde.
kg
Fig. 2
Fig. 1
Fig. 3