Nu încercaţi niciodată să ştergeţi praful sau să scoateţi corpurile străine din interiorul uscătorului folosind obiecte ascuţite (de pildă, –
un pieptene).
Nu aşezaţi niciodată obiecte peste oriciile uscătorului şi nu introduceţi nici un obiect în ele. –
Nu obturaţi niciodată oriciile de intrare şi de ieşire a aerului, nici nu aşezaţi uscătorul pe o suprafaţă moale, pe pat sau pe cana- –
pea, unde pot blocate oriciile de circulaţie a aerului. La păstrare, aveţi grijă ca uscătorul să nu aibă re de păr în el etc.
Nu utilizaţi uscătorul de păr în exterior, acolo unde sunt folosite produse sub formă de aerosoli (atomizoare) sau unde există o can- –
titate suplimentară de oxigen.
Dacă uscătorul cade în apă, decuplaţi-l de la reţeaua electrică înainte de a-l scoate. Nu băgaţi imediat mâna în apă să-l luaţi. Nu –
este permisă folosirea în continuare a aparatului.
Acest aparat poate folosit de copii cu vârsta de peste 8 ani şi de către persoane cu capacităţi zice, senzoriale sau psihice limi- –
tate, ori de către persoane care nu au experienţă şi nu cunosc aparatul, în cazul în care acest lucru este efectuat sub supraveghe-
rea persoanei responsabile pentru siguranţa acestora, ori în cazul în care au primit indicaţiile referitoare la utilizarea în condiţii de
siguranţă a aparatului şi sunt conştienţi de pericolele legate de utilizarea acestuia.
Nu lăsaţi copiii să se joace cu aparatul. –
Curăţarea şi întreţinerea aparatului nu poate efectuată de copiii nesupravegheaţi. –
Dispozitivul nu este conceput pentru a funcţiona cu comutatori de timp externi sau cu un sistem separat de control de la distanţă. –
Dacă cablul de alimentare al maşinii se va defecta, va trebui să e înlocuit cu un cablu nou la producător sau la un punct de
servis specializat sau de către personal calicat pentru a evita situaţii periculoase.
Reparaţiile aparatului pot efectuate numai de către personalul calicat. Reparaţiile făcute incorect pot pune în pericol
viaţa utilizatorului. În cazul unui defect, vă recomandăm să vă adresaţi servisului specializat al rmei.
Păstraţi cablul de alimentare departe de suprafeţele erbinţi. –
În timpul utilizării sale, uscătorul se înerbântă. Nu-l aşezaţi niciodată în apropierea materialelor uşor inamabile. –
Lăsaţi uscătorul portabil să se răcească înainte de a-l strânge. –
Nu îndreptaţi aerul erbinte în direcţia ochilor, mâinilor sau spre alte zone sensibile la temperaturi ridicate. –
Nu scoateţi ştecărul din priza electrică trăgând de cablul de alimentare; prindeţi numai de ştecăr. –
Uscătorul de păr poate reprezenta un pericol şi atunci când este închis. Scoateţi-l întotdeauna din priză după utilizarea sa sau –
când doriţi să îl curăţaţi.
Nu înfăşuraţi cablul de alimentare în jurul uscătorului de păr (există riscul de întrerupere a cablului). –
Este interzisă acoperirea uscătorului, indiferent cu ce obiect, deoarece ar putea provoca acumularea de căldură în interiorul său. –
În cazul în care daţi unei alte persoane uscătorul de păr, transmiteţi-i de asemenea şi intrucţiunile. În ce priveşte uscătoarele –
cărora le-a expirat durata de utilizare, trebuie să respectaţi, atunci când vă debarasaţi de ele, prevederile obligatorii de protejare
a mediului înconjurător, în conformitate cu Legea privind Regimul Deşeurilor. Este interzis să aruncaţi uscătorul de păr împreună
cu deşeurile menajere. Consultaţi, vă rugăm, Centrul Local pentru regimul deşeurilor.