723025
28
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/40
Next page
Prevenirea accidentelor casnice
La prima utilizare,
este posibil să se
emane puţin
miros sau fum.
Martorul luminos
verde se va stinge
şi se va aprinde
cu regularitate în
timpul utilizării
pentru a indica
faptul că
temperatura este
menţinută.
Înainte de prima
utilizare, ştergeţi
plitele cu ajutorul
unui prosop de
hârtie îmbibat
în ulei de gătit.
Îndepărtaţi
surplusul de ulei
cu ajutorul unui
prosop de hârtie
curat.
Utilizarea
S[ particip[m la protecaia mediului înconjur[tor!
Aparatul dumneavoastr
[ conaine numeroase materiale valorificabile sau reciclabile.
Preda
ai-l la un punct de colectare a deWeurilor, pentru a fi procesat în mod corespunz[tor.
NU UTILIZAŢI NICIODATĂ APARATUL FĂRĂ SUPRAVEGHERE.
Acest aparat nu a fost conceput pentru a fi folosit de persoane (inclusiv copii) cu capacităţi fizice, senzoriale sau
mentale diminuate sau de persoane fără experienţă sau cunoştinţe privind utilizarea unor aparate asemănătoare.
Excepţie constituie cazul în care aceste persoane sunt supravegheate de o persoaresponsabide siguranţa
lor sau au beneficiat din partea persoanei respective de instrucţiuni prealabile referitoare la utilizarea aparatului.
Este recomandată supravegherea copiilor, pentru a vă asigura că aceştia nu se joacă cu aparatul.
Temperatura suprafeţelor accesibile poate fi ridicată când aparatul este în funcţiune. Nu atingeţi suprafeţele calde
ale aparatului.
Nu introduceţi niciodată aparatul în priză când acesta nu este utilizat.
Dacă se produce un accident, turnaţi imediat apă rece peste arsură şi chemaţi un medic dacă este necesar.
Fumul eliberat în timpul preparării sandvişurilor ar putea fi periculos pentru animalele care au un sistem respirator
deosebit de sensibil, cum este cazul păsărilor. Recomandăm proprietarilor de păsări le îndepărteze de
bucătărie.
Vă mulţumim că aţi cumparat acest aparat. Citiţi cu atenţie şi păstraţi la îndemână instrucţiunile de utilizare, care
sunt comune diferitelor versiuni în funcţie de accesoriile livrate cu aparatul dumneavoastră.
Pentru siguranţa dumneavoastră, acest aparat este conform cu normele şi reglementările aplicabile (directivele
privind echipamentele de joasă tensiune, compatibilitatea electromagnetică, materialele în contact cu alimentele,
mediul înconjurător etc.).
Societatea noastră îşi rezervă dreptul de a modifica în orice moment, în interesul consumatorului, caracteristicile
sau elementele componente ale produselor sale.
Acest aparat a fost conceput exclusiv pentru o utilizare casnică. Nu a fost conceput
pentru a fi utilizat în cazurile enumerate în continuare, care nu sunt acoperite de garanţie:
- utilizarea în bucătăriile destinate personalului din magazine, birouri şi alte medii profesionale,
- utilizarea în cadrul fermelor,
- utilizarea de către clienţii hotelurilor, motelurilor şi ai altor medii cu caracter rezidenţial,
- utilizarea în medii de tipul camerelor de la pensiuni.
Acest aparat nu este conceput pentru a fi pus în funcţiune cu ajutorul unui temporizator extern
sau printr-un sistem separat de comandă de la distanţă.
Nu puneţi niciodată aparatul direct pe un suport fragil (masă din sticlă, faţă de masă, mobilă
lăcuită etc.) sau pe muşama.
Nu ezaţi aparatul pe suprafe alunecoase sau calde, ori în apropierea acestora, şi nu lăsi cablul
atârne deasupra unei surse deldură (plite de gătit, mini detit cu gaz etc.).
Verificaţi ca aparatul fie rece şi scos din priză înainte de a schimba plitele.
Nu utilizaţi niciodată aparatul când este gol.
Nu atingeţi suprafeţele calde ale aparatului: utilizaţi mânerul universal.
Nu utilizaţi burete metalic sau praf de curăţat.
Curăţaţi plitele şi corpul aparatului cu un burete şi detergent lichid de vase.
Acest aparat nu trebuie scufundat în lichid.
Nu introduceţi niciodată aparatul şi cablul în apă. Nu le introduceţi în maşina de spălat vase.
Îndepărtaţi toate ambalajele, autocolantele sau diversele accesorii din interiorul şi exteriorul
aparatului.
Verificaţi ca instalaţia electrică fie compatibilă cu puterea şi tensiunea indicate pe fundul
aparatului.
Nu conectaţi aparatul decât la o priză legată la pământ.
În cazul în care este necesară utilizarea unui prelungitor electric:
- acesta trebuie aibă o secţiune cel puţin egală cu priza de pământ încorporată;
- luaţi toate măsurile de precauţie necesare, pentru ca nimeni să nu se împiedice în acesta.
În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat, acesta trebuie înlocuit de producător, de serviciul
post-nzare al acestuia sau de o persoa cu o calificare similară, pentru a se evita orice pericol.
28
RO
28


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Tefal SM1550 - Ultracompact at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Tefal SM1550 - Ultracompact in the language / languages: English, German, Dutch, Danish, French, Italian, Polish, Portuguese, Swedish, Turkish, Spanish, Norwegian as an attachment in your email.

The manual is 2,26 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info