564771
76
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/140
Next page
76
AVERTISMENTE
Nu poziţionaţi acest frigider în locuri umede, deoarece
izolaţia se poate defecta şi pot apărea scurgeri. De
asemenea, este posibil să se formeze condens pe
exteriorul frigiderului, ceea ce poate cauza rugină.
1
Asiguraţi un spaţiu de ventilare adecvat în jurul frigiderului.
Imaginea arată spaţiul minim
necesar pentru instalarea
frigiderului. Măsurarea
consumului de energie electrică
se realizează într-un
spaţiu diferit.
Prin menţinerea unui
spaţiu mai mare,
frigiderul poate opera cu un
consum de energie electric
mai mic.
Folosirea frigiderului într-un
spaţiu de dimensiuni mai mici decât cele din gura de mai
jos, poate cauza creşterea temperaturii în unitate, zgomot
puternic şi defectare.
Distanţa dintre partea din spate a frigiderului şi perete
trebuie să e de 60 mm sau mai mult şi mai puţin de 75
mm. Dacă spaţiul este mai mare decât 75 mm vă puteţi
răni prin atingerea compresorului şi părţile periferice ale
acestuia care sunt foarte erbinţi în timpul funcţionării.
2
Folosiţi cele două picioare ajustabile din faţă pentru a
asigura aşezarea fermă şi uniformă a frigiderului pe podea.
Înainte de a folosi frigiderul
Curăţaţi părţile interioare cu o cârpă înmuiată în apă caldă.
Dacă se foloseşte apă cu săpun, ştergeţi bine cu apă.
INSTALARE
60mm60mm
90mm
3
Atunci când uşa din dreapta şi cea din stânga nu sunt bine
aliniate, reglaţi-le folosind picioarele ajustabil.
NOTĂ
Amplasaţi frigiderul astfel încât ştecherul să e accesibil.
Feriţi frigiderul de razele directe ale soarelui.
Nu aşezaţi frigiderul în apropierea surselor de căldură.
Nu aşezaţi direct pe podea. Folosiţi un stativ potrivit.
Dacă introduceţi priza de alimentare atunci când uşa este
deschisă, alarma de pe uşă se declanşează, dar nu este ceva
anormal. Acest sunet se opreşte atunci când închideţi uşa.
Picior ajustabil
Atunci când uşa din
stânga este mai ridicată.
Atunci când uşa din
dreapta este mai ridicată.
Coborâţi
piciorul din
partea dreaptă.
Coborâţi
piciorul din
partea stângă.
(Până când piciorul ajustabil din partea
cealaltă este uşor deasupra solului.)
4
Demontaţi cele 4 şuruburi din partea de jos a cutiei şi
apoi reglaţi masca (furnizată în interiorul compartimentului
frigiderului) cu cele 4 şuburi demontate.
Şurub
(4 şuruburi)
Şurub
Mască
Tip stabil neancorat
Acest frigider este prevăzut cu un indicator de temperatură în compartimentul frigiderului pentru a vă permite controlul temperaturii
medii în zonele cele mai reci.
Zona cea mai rece
Simbolul indică zona cea mai rece din compartimentul
frigiderului. (Compartimentul uşii poziţionat la aceeaşi
înălţime nu este zona cea mai rece.)
Veri carea temperaturii în zona cea mai rece
Puteţi efectua veri cări regulate pentru a vă asigura că
temperatura în zona cea mai rece este corectă şi dacă este
necesar, pentru a regla controlul temperaturii frigiderului.
Pentru a menţine o temperatură corectă în interiorul aparatului,
veri caţi dacă indicatorul de temperatură este întotdeauna
ALBASTRU. Dacă indicatorul de temperatură devine ALB,
temperatura este prea ridicată; în acest caz, setaţi controlul
temperaturii frigiderului şi aşteptaţi timp de 6 ore înainte de a
veri ca indicatorul de temperatură din nou.
NOTĂ
Temperatura interioară a frigiderului depinde de diverşi factori,
printre care temperatura ambiantă a camerei, cantitatea de
alimente depozitată şi frecvenţa de deschidere a uşii.
După ce s-au introdus alimente proaspete sau uşa a fost lăsată
deschisă o anumită perioade de timp, este normal ca indicatorul
de temperatură să devină ALB.
ALBASTRU
ALB
Setare corectă Temperatura este prea
ridicată, reglaţi controlul
temp. al frigiderului.
Simbol
INDICATOR DE TEMPERATURĂ
sau mai mult
sau mai mult sau mai mult
1180 mm
1500 mm
Spaţiu total necesar
utilizării
(B486)E_1.indb 76(B486)E_1.indb 76 2013/10/28 14:22:492013/10/28 14:22:49
76


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Sharp SJ-F790ST at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Sharp SJ-F790ST in the language / languages: English, German, Dutch, French, Italian, Polish, Portuguese, Spanish as an attachment in your email.

The manual is 4,97 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info