637305
104
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/120
Next page
104
Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi instrucţiunile.
Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de către
persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale reduse sau lipsă de
experienţă și cunoștinţe dacă sunt supravegheaţi/instruiţi și îeleg pericolele la
care se supun.
Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
Curăţarea și utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă
aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheaţi.
Nu lăsaţi aparatul și cablul la îndemâna copiilor sub 8 ani.
Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu temporizator sau cu
comandă de la distanţă.
h Suprafeţele aparatului se vor încinge.
În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către fabricant, agentul
de service sau orice altă persoană calificată, pentru a evita accidentele.
• Nu introduceţi aparatul în lichid.
• Nu folosiţi aparatul lângă sau sub materiale inflamabile (spre ex., perdele).
• Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
• Desfaceţi complet cablul din compartiment înainte de a conecta grătarul la sursa de curent.
• Nu împachetaţi mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu. Riscaţi să
deterioraţi grătarul şi să produceţi un incendiu.
• Nu folosiţi aparatul decât pentru gătit alimente.
• Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
• Nu scoateţi plăcile atunci când gătiţi. Nu atingeţi plăcile/butoanele de eliberare a plă cilor/mânerul
plăcilor atunci când gătiţi şi lăsaţi aparatul să se răcească înainte de a scoate plăcile.
EXCLUSIV PENTRU UZ CASNIC
SCHIŢE
1. Control temperatură
2. Buton de topire
3. Bec alimentare (roșu)
4. Bec topire (albastru)
5. Bec termostat (verde)
6. Tavă pentru stropi
7. Clapă
8. Buton eliberare
9. Întrerupător
10. Element topire
11. Plăci grătar
` se poate spăla în mașina de spălat vase
ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Ştergeţi grătarul cu o cârpă umedă.
PLAT SAU ÎNCLINAT
• Puteţi ridica clapa, pentru a înclina grătarul și grăbi scurgerea grăsimii în tava pentru stropi, pentru a
preveni căderea mâncării în partea din faţă a grătarului.
• Carne la grătar, burgeri, orice aliment fără grăsime, pe grătarul înclinat.
• Sanvișuri prăjite, panini, alimente cu ingrediente lichide precum brânza topită , pe grătarul plat.
PREPARARE
1. ezaţi tava pentru stropi, în centru, în faţa grătarului, pentru a putea colecta orice lichid scurs.
2. Deschideţi grătarul, ştergeţi plăcile grătarului cu puţin ulei de gătit sau unt, apoi închideţi-l.
3. Nu folosiţi produse cu conţinut redus de grăsime –ar putea lua foc pe grătar.
104


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Russell Hobbs 22160 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Russell Hobbs 22160 in the language / languages: All languages as an attachment in your email.

The manual is 1,81 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info