704293
63
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/72
Next page
63
Citiți instrucțiunile, păstrați-le într-un loc sigur; dacă dați aparatul altcuiva, nu uitați să dați şi instrucțiunile.
Îndepărtați toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectați măsurile de siguranță de bază, inclusiv:
Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de către
persoane cu capacități fizice, senzoriale sau mentale reduse sau lipsă de
experiență și cunoștințe dacă sunt supravegheați/instruiți și îeleg pericolele
la care se supun. Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul. Curățarea și
utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au
peste 8 ani și sunt supraveghei. Nu lăsați aparatul și cablul la îndemâna
copiilor sub 8 ani.
Nu conectați aparatul prin intermediul unui sistem cu temporizator sau cu
comandă de la distanță.
Este posibil ca pâinea să se ar. Nu folosiți aparatul lângă sau sub perdele sau
alte materiale combustibile şi aveți grijă cât timp prăjitorul este fierbinte.
h Suprafețele aparatului se vor încinge.
Scoateți şi goliți tava pentru firmituri.
Ştergeți cu o cârpă umedă, uscați, apoi reezați-o în prăjitor.
În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către fabricant,
agentul de service sau orice altă persoană calificată, pentru a evita accidentele.
b Nu folosiți acest aparat lângă cadă, duş, chiuvetă sau alte recipiente ce conțin apă.
Dacă pâinea rămâne blocată, scoateți prăjitorul din pâine, lăsați-l să se răcească şi scoateți pâinea.
Nu prăjiți felii unse cu unt, pot lua foc.
Nu folosiți pâine ruptă, ondulată sau tăiată greşit, puteți bloca prăjitorul.
Nu folosiți aparatul în niciun alt scop decât cel descris în aceste instrucțiuni.
Nu operați aparatul dacă este stricat sau nu funcționează corect.
EXCLUSIV PENTRU UZ CASNIC
SCHIŢĂ
1. Fante pentru prăjire
2. Levier
3. Comandă de prăjire
4. Tavă pentru firmituri
5. Încălzitor chifle
6. Mâner
7. Indicator durată de prăjire
ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Reglați nivelul de prăjire la maxim Operați aparatul gol, pentru a încălzi noile elemente. S-ar putea să
miroasă puțin, însă nu vă îngrijorați. Asigurați-vă că începerea este bine ventilată.
GB
DE
FR
NL
IT
ES
PT
DK
SE
NO
FI
RU
CZ
SK
PL
HR
SI
GR
HU
TR
RO
BG
AE
GB
DE
FR
NL
IT
ES
PT
DK
SE
NO
FI
RU
CZ
SK
PL
HR
SI
GR
HU
TR
RO
BG
AE
63


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Russell Hobbs 21682-56 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Russell Hobbs 21682-56 in the language / languages: All languages as an attachment in your email.

The manual is 0,99 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info