561311
60
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/72
Next page
60
Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun.
•Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
•Curăţarea și utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de
copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheaţi.
•Nu lăsaţi aparatul și cablul la îndena copiilor sub 8 ani.
lNu introduceţi aparatul în lichid.
hSuprafeţele aparatului se vor încinge.
2 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
3 Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
4 Ţineţi aparatul şi cablul departe de marginile blaturilor de lucru.
5 Nu folosiţi alte accesorii sau ataşamente decât cele furnizate de noi.
6 Nu folosiţi aparatul în niciun alt scop decât cel descris în aceste instrucţiuni.
7 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
exclusiv pentru uz casnic
U ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
•Umpleţi rezervorul până la semnul max şi porniţi aparatul fără cafea.
•Lăsaţi-l să se răcească, scoateţi apa, apoi folosiţi-l normal.
C UMPLERE
1 Îndepărtaţi carafa de pe plită.
2 Scoateţi capacul de pe rezervor.
3 Umpleţi rezervorul cu cel puţin 2 căni de apă, însă nu depăşiţi semnul max.
4 Reaşezaţi capacul rezervorului.
5 Săgeata B de pe capac trebuie să fie îndreptată înspre aparat.
6 Alternativ, puteţi scoate rezervorul, îl puteţi umple, iar apoi remonta la aparat.
7 În acest caz, înainte de a începe operaţiunea, asiguraţi-vă că rezervorul este la locul lui, iar
opritoarele de pe rezervor sunt bine fixate pe capetele corpului dispozitivului.
8 Apăsaţi butonul de deblocare a capacului pentru a deschide capacul.
9 Deschideţi un filtru de hârtie nr. 4 şi introduceţi-l în suportul filtrului.
10 Introduceţi în filtru 6 g (1 linguriţă) de cafea măcinată pentru fiecare ceașcă de apă.
11 Închideţi capacul şi apăsaţi pentru a-l bloca.
12 Aşezaţi din nou carafa pe plită.
C PORNIRE
13 Băgaţi întrerupătorul în priză.
14 Aparatul va emite un sunet scurt.
60


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Russell Hobbs 20180-56 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Russell Hobbs 20180-56 in the language / languages: English, German, Dutch, Danish, French, Italian, Polish, Portuguese, Swedish, Turkish, Spanish, Norwegian, Finnish as an attachment in your email.

The manual is 1,76 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info