68
Citiți instrucțiunile, păstrați-le într-un loc sigur; dacă dați aparatul altcuiva, nu uitați să dați şi instrucțiunile.
Îndepărtați toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectați măsurile de siguranță de bază, inclusiv:
Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de către persoane
cu capacități fizice, senzoriale sau mentale reduse sau lipsă de experiență și
cunoștințe dacă sunt supravegheați/instruiți și înțeleg pericolele la care se supun.
Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul. Curățarea și utilizarea de către utilizator nu
trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheați.
Nu lăsați aparatul și cablul la îndemâna copiilor sub 8 ani.
În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către fabricant, agentul
de service sau orice altă persoană calificată, pentru a evita accidentele.
Nu introduceți aparatul în lichid.
¬ Suprafețele aparatului se vor încinge.
• Lăsați un spațiu de cel puțin 50 mm în jurul aparatului.
• Nu acoperiți aparatul sau nu aşezați nimic pe el.
• Când nu utilizați aparatul, înainte de a-l muta şi înainte de a-l curăța, scoateți-l din priză.
• Nu folosiți aparatul în niciun alt scop decât cel descris în aceste instrucțiuni.
• Nu operați aparatul dacă este stricat sau nu funcționează corect.
• Oala de gătit este destinată doar folosirii pe plite pe gaz şi electrice. Nu este destinată folosirii pe
plite cu inducție.
• Nu lăsați oala nesupravegheată atunci când gătiți pe plită
EXCLUSIV PENTRU UZ CASNIC
SCHIŢE
1. bec
2. control temperatură
3. mâner capac
4. capac
5. oală de gătit
6. mâner
BENEFICIILE GĂTIRII LENTE
Sănătos: Procesul delicat de gătire reduce daunele produse vitaminelor și reține mai bine nutrienții și
aromele.
Economic: Procedeul de gătire îndelungată, lentă, poate frăgezi și bucăți de carne de o calitate inferioară,
mai tari, utilizând un sfert din energia folosită de o oală cu diametru mic pe o plită medie.
Practic: Pregătiți ingredientele cu o seară înainte, introduceți-le în aparatul pentru gătire lentă înainte de
a pleca de acasă, iar când vă veți întoarce vă va aștepta o masă delicioasă.
CONTROL TEMPERATURĂ
0 oprit
1 Pentru gătirea lentă tradițională.
2 Pentru „gătire rapidă“, folosind aparatul drept cratiță electrică.
O Pentru menținerea mâncării calde după gătire.
GENERAL
• Dezghețați complet alimentele congelate înainte de a le introduce în oală.
• Rumeniți carnea şi prăjiți repede în grăsimi legumele, într-o cratiță sau în oala de gătit.
• Puteți folosi oala de gătit pentru pârlit, rumenit, prăjit repede în grăsimi sau prăjit, doar pe plite pe
gaz şi electrice, înainte de a folosi aparatul pentru gătire lentă.
Carne
• În timpul prăjirii, sucurile nu ies și nu se evaporează, reținându-se astfel aroma și valoarea nutritivă.
Mărimea și forma bucății de carne, calitatea acesteia și proporția de carne macră, grasă și os
afectează toate durata de gătit. Veți învăța să apreciați aceste durate din experiență.