•Adresai-vă distribuitorului* dvs. în termen de 30 de zile de la descoperirea defeciunii, prezentând produsul/piesa, chitana, numărul de serie
și codul articolului**
•Descriei situaia de fapt cu ajutorul produsului/piesei reclamate sau al fotografiei acesteia
•După examinarea defectului de către distribuitor sau de DKB, intră în vigoare garania gratuită, conform Seciunii 3 de mai sus (sub rezerva
cheltuielilor de transport și de expediie către primul cumpărător privat).
3. Obiectul garanției
Garania producătorului DKB se acordă începând de la data achiziionării produsului de către primul cumpărător privat al produsului respectiv.
Garania se poate acorda numai după prezentarea chitanei în original.
Garania se acordă sub forma reparaiei, a înlocuirii produsului, a înlocuirii pieselor defecte sau, dacă funcionalitatea produsului nu este
afectată, a unei reduceri a preului produsului, după cum consideră de cuviină DKB. Este exclusă rezilierea contractului ca urmare a cazurilor
de aplicare a garaniei. Pe durata reparaiilor este exclusă orice solicitare de înlocuire a produsului.
Efectuarea lucrărilor de garanie nu are ca efect nici prelungirea, nici reînnoirea perioadei de garanie. Piesele înlocuite trec în proprietatea
firmei DKB. În cazul înlocuirii produsului, perioada de garanie se reînnoiește.
Termenele de garanie sunt următoarele:
•3 ani pentru sfera emailată (partea inferioară și capacul) pentru corodare
•3 ani pentru grilajul emailat al grătarului, pentru corodare sau deteriorare prin ardere
•3 ani pentru toate piesele din oel inoxidabil pentru corodare sau deteriorare prin ardere
•2 ani pentru toate defectele de fabricaie/materiale
•Garania în cazul unor deteriorări ale emailului se acordă numai dacă sesizarea se efectuează în termen de 30 de zile de la data achiziiei.
Garania se acordă numai pentru aparate noi, care nu au fost încă utilizate.
4. Neacordarea garanției
În cazurile prezentate în continuare, nicio defeciune, adică niciun defect material sau de fabricaie în sensul prezentelor dispoziii nu
reprezintă, respectiv nu constituie temei de acordare a garaniei:
•Uzura obișnuită în cazul utilizării adecvate.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a unei utilizări incorecte, necorespunzătoare sau în urma instalării, montării necorespunzătoare
și a încercărilor de reparare de către persoane neautorizate.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a nerespectării instruciunilor de utilizare sau a instruciunilor de exploatare/întreinere
(de exemplu, deteriorările cauzate de montarea sau curăarea necorespunzătoare a suprafeei emailate a pâlniei sau a grătarului, neefectuarea
testului de etanșeitate etc.).
•Neregularităile, diferenele cromatice ale emailului, precum și defeciunile minore (de exemplu, punctele de sprijin de pe marginea inferioară
a capacului sau de pe elementele de suspendare).
•Decolorările și deteriorările produsului (de exemplu, ale suprafeei vopsite) ca urmare a intemperiilor (inclusiv grindină), a depozitării
necorespunzătoare (fără protecie împotriva intemperiilor) a produsului sau a utilizării necorespunzătoare a substanelor chimice.
•Petele de rugină produse ca urmare a intemperiilor sau a utilizării necorespunzătoare a substanelor chimice.
•Defectele care nu limitează în mod vizibil utilizarea corespunzătoare sau funcionalitatea produsului.
•În general, în cazul pieselor predispuse la uzură precum grilajul grătarului, pâlnia, arzătorul, termometrul, aprinderea și acumulatorul, electrodul, cablul de
aprindere, furtunul de gaze, regulatorul de presiune a gazelor, elementul de încălzire, reflectorul, folia de protecie din aluminiu sau grilajul pentru cărbuni.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a modificărilor, a utilizării neconforme cu destinaia sau a deteriorării intenionate.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a întreinerii și reparaiilor necorespunzătoare.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a neefectuării întreinerii regulate.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a transportului iniial.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a evenimentelor de foră majoră.
•Defectele și/sau pagubele produse ca urmare a uzurii în cadrul utilizării profesionale (hoteluri, gastronomie, evenimente etc.).
DKB exclude alte pretenii ale cumpărătorului în afara celor menionate în mod expres în aceste condiii de garanie, dacă nu există nicio
obligaie sau răspundere legală obligatorie. Această dispoziie se aplică în mod special și în cazul solicitării de compensaii pentru neîndeplinire,
pentru pagube secundare, profit pierdut și pagube produse în timpul transportului, care nu sunt comunicate comerciantului în termen de
30 de zile de la primirea produsului.
Produsele OUTDOORCHEF fac obiectul unui proces de îmbunătăire permanentă. Prin urmare, se pot aduce modificări produselor fără
notificare prealabilă.
Marca înregistrată OUTDOORCHEF este reprezentată de următoarea companie:
DKB Household Switzerland AG
Eggbühlstrasse 28
Postfach
8052 Zürich – Elveia
www.dkbrands.com
* O listă de parteneri comerciali putei găsi pe site ul nostru web, la adresa OUTDOORCHEF.COM
** Numărul de serie, precum și codul articolului le găsii pe eticheta cu specificaii tehnice de pe grătarul dvs. (a se consulta în acest sens
Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.
Product:
Forumrules
To achieve meaningful questions, we apply the following rules:
First, read the manual;
Check if your question has been asked previously;
Try to ask your question as clearly as possible;
Did you already try to solve the problem? Please mention this;
Is your problem solved by a visitor then let him/her know in this forum;
To give a response to a question or answer, do not use this form but click on the button 'reply to this question';
Your question will be posted here and emailed to our subscribers. Therefore, avoid filling in personal details.
Register
Register getting emails for Outdoorchef Auckland at:
new questions and answers
new manuals
You will receive an email to register for one or both of the options.
Get your user manual by e-mail
Enter your email address to receive the manual of Outdoorchef Auckland in the language / languages: All languages as an attachment in your email.
The manual is 1,42 mb in size.
You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.
If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.
The email address you have provided is not correct.
Please check the email address and correct it.
Your question is posted on this page
Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.