816422
115
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/160
Next page
115
Română
NOTĂ
Timpul de încărcare poate varia în funcţie de temperatură
și de tensiunea sursei de alimentare.
PRECAUŢIE
Când încărcătorul acumulatorului a fost utilizat
neîntrerupt, acesta se supraîncălzeşte, cauzând
defecţiuni. După efectuarea încărcării, aşteptaţi 15
minute până la următoarea încărcare.
4. Deconectaţi ştecărul de la priză.
5. Ţineţi ferm încărcătorul și scoateţi acumulatorul.
NOTĂ
Asiguraţi-vă că scoateţi acumulatorul din încărcător şi
apoi depozitaţi-l.
PRECAUŢIE
Dacă acumulatorul este încărcat cât timp este încălzit,
din cauză că a fost lăsat o perioadă lungă de timp într-
un loc expus la lumina directă a soarelui sau pentru că
acumulatorul tocmai a fost folosit, lampa de control a
încărcătorului se aprinde timp de 1 secundă, se opreşte
timp de 0,5 secunde (se stinge după 0,5 secunde).
Într-un astfel de caz, lăsaţi mai întâi acumulatorul să se
răcească, apoi începeţi încărcarea.
Când lampa indicatoare pâlpâie (la intervale de 0,2
secunde), veri caţi dacă în conectorul încărcătorului
există corpuri străine şi îndepărtaţi-le. În cazul în care
nu există corpuri străine, este posibil ca acumulatorul
sau încărcătorul să se defectat. Duceţi-l la o unitate de
service autorizată.
Întrucât microcalculatorul încorporat are nevoie
de aproximativ 3 secunde pentru a con rma că
acumulatorul încărcat a fost scos, așteptaţi minimum
3 secunde înainte de a-l reinsera pentru a continua
încărcarea. Dacă acumulatorul este reinserat înainte de
trecerea a 3 secunde, acumulatorul nu poate încărcat
corespunzător.
ASAMBLARE ŞI OPERARE
Acţiune FigurăPagină
Scoaterea şi introducerea
acumulatorului 1149
Încărcare 2 149
Ajustarea cuplului de strângere 3 149
Selectarea poziţiei burghiului 4 149
Selectarea poziţei de impact 5 149
Schimbarea vitezei de rotaţie 6 149
Cum se foloseşte Ledul 7 150
Montarea bitului 8 150
Schimbarea direcţiei de rotaţie 9 150
Utilizarea întrerupătorului 10 150
Utilizarea suportului pentru biţi11 150
Selectarea accesoriilor 151
ÎNTREŢINERE ŞI VERIFICARE
1. Inspectarea sculei
Întrucât folosirea unei unelte tocite va împiedica buna
funcţionare şi va cauza posibile defecţiuni la motor,
ascuţiţi sau schimbaţi scula de îndată ce abraziunea
este vizibilă.
2. Inspectarea şuruburilor de asamblare
Inspectaţi cu regularitate toate şuruburile de asamblare
şi asiguraţi-vă că sunt xate corespunzător. Dacă există
şuruburi care nu sunt xe, xaţi-le imediat. Nerespectarea
avertismentului poate duce la riscuri serioase.
3. Întreţinerea motorului
Bobina motorului este componenta principală a sculei
electrice. Aveţi grijă să nu deterioraţi bobina şi/sau să nu
o udaţi cu ulei sau apă.
Referitor la temperaturile şi timpul de încărcare a acumulatorului.
Temperaturile şi timpul de încărcare vor prezentate în Tabelul 2
Tabelul 2
Încărcător
Acumulator UC18YFSL UC18YKSL
Tensiune de încărcare V 14,4 V–18 V
Greutate kg 0,5 0,35
Temperaturi la care acumulatorul poate reîncărcat 0°C–50°C
Timp încărcare pentru acumulator de capacitate, aprox.
(La 20°C)
1,3 Ah
1,5 Ah
2,0 Ah
2,5 Ah
3,0 Ah
4,0 Ah
5,0 Ah
6,0 Ah
8,0 Ah
min
min
min
min
min
min
min
min
min
20
22
30
35
45
60
75
90
120
35
40
60
75
90
120
150
180
240
Număr celule acumulator 4–10
000BookDS18DJL.indb115000BookDS18DJL.indb115 2021/04/1514:11:412021/04/1514:11:41
115


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Hikoki DV18DJL at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Hikoki DV18DJL in the language / languages: All languages as an attachment in your email.

The manual is 10.49 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info