816331
173
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/236
Next page
173
Română
PRECAUŢIE
Dacă acumulatorul este încărcat cât timp este încălzit,
din cauză că a fost lăsat o perioadă lungă de timp într-o
locaţie expusă la lumina directă a soarelui sau pentru că
acumulatorul tocmai a fost folosit, lampa indicatoare a
încărcătorului se aprinde în verde sau iluminează timp
de 1 secundă, se opreşte timp de 0,5 secunde (se
stinge 0,5 secunde). Într-un astfel de caz, lăsaţi mai întâi
acumulatorul să se răcească, apoi începeţi încărcarea.
Când lampa indicatoare pâlpâie în culoarea roșie (la
intervale de 0,2 secunde), veri caţi dacă în conectorul
încărcătorului există obiecte străine și îndepărtaţi-le. În
cazul în care nu există obiecte străine, este posibil ca
acumulatorul sau încărcătorul să se defectat. Duceţi-l
la o unitate service autorizată.
Întrucât microcalculatorul încorporat are nevoie
de aproximativ 3 secunde pentru a con rma că
acumulatorul încărcat a fost scos, așteptaţi minimum
3 secunde înainte de a-l reinsera pentru a continua
încărcarea. Dacă acumulatorul este reinserat înainte de
trecerea a 3 secunde, acumulatorul nu poate încărcat
corespunzător.
ASAMBLARE ŞI OPERARE
Acţiune FigurăPagină
Ajustarea unghiului de înclinaţie 9 3
Ataşarea ghidajului 10 3
Linia de tăiere 11 3
Tăiere înclinată folosind ghidajul
(Direcţie +45°) 12 3
Ajustarea adâncimii tăieturii 13 3
Utilizarea întrerupătorului 14 3
Indicator încărcare acumulator 15 4
Tăierea în unghiuri drepte 16 4
Tăierea înclinată (direcţie de +45°) 17 4
Demontarea lamei de erăstrău185
Montarea lamei de erăstrău195
Montarea setului de colectare a
prafului (D) 20 6
Cum se depozitează cheia imbus 21 6
Înlocuirea periilor de cărbune 22 6
Scoaterea şi introducerea
acumulatorului 23 6
Încărcare 24 6
Selectarea accesoriilor 226
ÎNTREŢINERE ŞI VERIFICARE
1. Inspectarea lamei
Întrucât folosirea unei lame tocite va afecta e cienţa şi va
cauza posibile defecţiuni la motor, ascuţiţi sau schimbaţi
lama de îndată ce abraziunea este vizibilă.
2. Inspectarea şuruburilor de asamblare
Inspectaţi cu regularitate toate şuruburile de asamblare
şi asiguraţi-vă că sunt xate corespunzător. Dacă
există şuruburi care nu sunt xe, xaţi-le imediat.
Nerespectarea avertismentului poate duce la riscuri
serioase.
3. Inspecţia periilor de cărbune (Fig.22)
Motorul utilizează perii de cărbune, care sunt elemente
consumabile. Având în vedere că o perie de cărbune
foarte uzată poate produce probleme la motor, înlocuiţi
periile de cărbune cu unele noi cu aceeaşi serie
indicată în gură, când se uzează până la sau aproape
de “limita de uzură . În plus, menţineţi curăţenia
periilor de cărbune și asiguraţi-vă că acestea glisează
liber în suporturile de perie.
PRECAUŢIE
La înlocuirea periilor noi de cărbune, utilizaţi întotdeauna
perii de cărbune HiKOKI originale cu numărul speci cat
în desen.
4. Înlocuiţi periile de cărbune.
Dezasamblaţi capacele periilor cu o șurubelniţă dreaptă.
Periile de cărbune pot îndepărtate ușor.
5. Întreţinere unitate motor
Bobina motorului este o piesă importantă a acestei scule.
Evitaţi deteriorarea și aveţi grijă să evitaţi contactul cu
uleiul de curăţare sau cu apa.
După 50 de ore de utilizare, curăţaţi motorul su ând în
ori ciile de ventilaţie ale carcasei motorului aer uscat cu
un pistol cu aer sau cu altă sculă (Fig. 25).
Acumularea de praf sau de particule în motor poate duce
la deteriorare.
6. Revizia şi întreţinerea protecţiei inferioare
Asiguraţi-vă întotdeauna că protecţia inferioară se
deplasează cu uşurinţă.
În cazul apariţiei oricărei defecţiuni, reparaţi imediat
protecţia inferioară.
Pentru curăţare şi întreţinere, utilizaţi un pistol cu aer sau
altă sculă pentru a curăţa prin su are cu aer uscat spaţiul
dintre protecţia inferioară şi carcasa cutiei de viteze,
precum și piesa rotativă a protecţiei inferioare (Fig. 25).
Acest lucru este valabil pentru emisia de şpan sau de
alte particule.
Acumularea de şpan sau de alte particule în jurul
protecţiei inferioare poate duce la defecţiuni sau
deteriorări.
AVERTISMENT
Pentru a evita inhalarea prafului sau iritarea ochilor,
purtaţi ochelari de protecţie şi mască de protecţie
împotriva prafului atunci când utilizaţi un pistol cu aer sau
altă sculă pentru a curăţa protecţia inferioară, ori ciile de
ventilare sau alte piese ale produsului.
Asiguraţi deplasarea cu
ușurinţă a protecţiei inferioare Piesă rotativă a
protecţiei inferioare
Carcasă de aerisire
Spaţiul dintre
protecţia
inferioară și
carcasa cutiei
de viteze
Pistol cu aer
Fig. 25
00BookC1806DAEU.indb17300BookC1806DAEU.indb173 2022/06/1416:38:022022/06/1416:38:02
173


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Hikoki C1806DA at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Hikoki C1806DA in the language / languages: All languages as an attachment in your email.

The manual is 12.17 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info