742603
69
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/144
Next page
69
RO
a aerului din aparat să fie menținute curate.
Încălzitorul se oprește și se verifică imediat, în cazul în care apar următoarele condiții:
¨ Miros de gaz și îngălbenirea vârfului flăcărilor arzătorului.
¨ Încălzitorul nu ajunge la temperatura corectă. La temperaturi de sub 5° fluxul de căl
-
dură va fi stânjenit iar aparatul nu va funcționa corect.
¨ Aparatul produce pocnete sonore în timpul funcționării (pocnetele ușoare sunt norma
-
le atunci când aparatul este oprit).
Ansamblul regulatorului și furtunului nu trebuie lăsate pe traseele pe care oamenii ar
putea călca pe ele și furtunul ar putea fi deteriorat.
Toate apărătoarele sau celelalte dispozitive de protecție care au fost demontate pentru
a se interveni la aparatul de încălzit trebuie montate la loc înainte de a utiliza aparatul.
Atât copii cât și adulții trebuie avertizați în legătură cu pericolele reprezentate de tem
-
peraturile mari de pe suprafețe, ei trebuind să stea deoparte de acestea pentru a evita
aprinderea hainelor.
Copiii și animalele de casă trebuie urmărite cu atenție cât timp se află în apropierea
aparatului.
Hainele sau celelalte materiale inflamabile nu trebuie atârnate de aparat sau puse în
apropierea acestuia.
Nu se va pune nimic pe acest aparat sau rezemat de el. Anumite materiale sau articole
care se pun sub sau în apropierea acestui aparat vor fi expuse la căldura radiantă și pot
fi deteriorate serios.
În preajma acestui aparat nu trebuie utilizate sau depozitate materiale inflamabile.
În preajma acestui aparat nu trebuie pulverizați aerosoli, cât timp acesta este în funcți
-
une.
Materialele combustibile trebuie să rămână la minimum 0,9 m de aparat.
Aparatul trebuie așezat întotdeauna pe suprafețe netede și ferme. Un spațiu bine ventilat
trebuie să aibă o deschidere de cel puțin 25%. Suprafața spațiului respectiv o reprezintă
suprafața pereților acestuia.
Injectorul din acest aparat nu poate fi înlăturat, iar injectorul este asamblat numai de
către fabricant. Este interzisă convertirea acestui aparat de la o presiune de gaz la altă
presiune.
Nu conectați cilindrul de gaz în mod direct la aparat fără un dispozitiv de reglare.
Destinația produsului
Dispozitivul este destinat utilizării profesionale și
poate fi operat numai de personal calificat.
Aparatul este proiectat numai pentru încălzire în
aer liber sau zone bine ventilate. Orice altă utili-
zare poate duce la deteriorarea aparatului sau la
vătămări corporale.
Utilizarea aparatului în orice alt scop va fi consi-
derată drept o utilizare necorespunzătoare a dis-
pozitivului. Utilizatorul va fi singurul responsabil
pentru utilizarea neadecvată a dispozitivului.
69


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Hendi 272701 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Hendi 272701 in the language / languages: English, German, Dutch, French, Italian, Polish as an attachment in your email.

The manual is 1,43 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info