510018
29
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/32
Next page
23. Radiatorul este umplut cu o anumită cantitate de ulei special; reparaţiile care implică deschiderea recipientelor cu
ulei pot fi realizate numai de producător sau la unul din punctele sale de service. Contactaţi-i atunci când suspectaţi
o scurgere de ulei.
24. Nu folosiţi ataşamente şi/sau accesorii care nu v-au fost recomandate sau furnizate de către producător.
25. Aparatul (inclusiv cabluri electrice şi conector) poate fi deschis şi/sau reparat numai de persoane autorizate şi
calificate în acest sens.
26. Utilizaţi radiatorul numai în scopul în care a fost proiectat şi conform instrucţiunilor din prezentul manual.
Nerespectarea instrucţiunilor 24, 25 şi 26 poate conduce la daune, incendiu şi/sau rănirea persoanelor. Conduce la
pierderea imediată a garanţei, iar vânzătorul, importatorul şi/sau producătorul nu îşi asumă răspunderea pentru nicio
consecinţă!
Descriere
A Comutator alimentare
B Disc termostat
C Mâner
D Elemente umplute cu ulei
E Pivoţi rotativi de direcţie
F Bobină cablu de alimentare cu conectare la priză
Instalare, amplasare şi conectare
Îndepărtaţi ambalajul şi păstraţi-l departe de îndemâna copiilor. După îndepărtarea ambalajului, verificaţi aparatului
pentru a depista eventuale deteriorări şi alte semne care ar putea indica deteriorări/defecte/disfuncţii. În cazul în
care aveţi dubii, nu folosiţi aparatul şi contactaţi furnizorul în vederea verificării sau înlocuirii aparatului.
Înşurubaţi cele 2 x 2 roţi pivotante (3) cu cele 4 piuliţe capac (2) la capetele ambilor suporţi de roată (1). Roţile pe
partea concavă!.
Poziţionaţi caloriferul cu capul în jos (atenţie să nu zgâriaţi vopseaua sau baza pe care îl aşezaţi!)
Fixaţi ambii suporţi (fiecare cu câte 2 rotiţe pivotante) pe calorifer. Pentru a-i fixa, înşurubaţi şuruburile în U pe
ambele părţi între muchiile exterioare ale caloriferului, cu partea cu filet şi curbura orientate înspre exterior.
Înşurubaţi suporţii (cu roţile pivotante) mai întâi deasupra curburii şi apoi deasupra părţii cu filet.
Atenţie: distanţa între roţi trebuie să fie cât mai
mare posibil!
29


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Eurom RK2009N at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Eurom RK2009N in the language / languages: English, German, Dutch, French, Swedish as an attachment in your email.

The manual is 0,76 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info