702558
56
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/60
Next page
56
vânzătorului sau electricianului autorizat pentru a-l verifica şi/sau repara. Cereţi
întotdeauna numai piese originale.
24. Nu prindeţi şemineul de placa de sticlă atunci când îl ridicaţi.
25. Nu folosiţi ataşamente şi/sau accesorii care nu v-au fost recomandate sau
furnizate de către producător.
26. Aparatul (inclusiv cabluri electrice şi conector) poate fi deschis şi/sau reparat
numai de persoane autorizate şi calificate în acest sens.
27. Utilizaţi radiatorul numai în scopul în care a fost proiectat şi conform instrucţiunilor
din prezentul manual.
Nerespectarea instrucţiunilor 25, 26 şi 27 poate provoca daune, incendii şi/sau
rănirea persoanelor. Conduce la pierderea imediată a garanţei, iar vânzătorul,
importatorul şi/sau producătorul nu îşi asumă răspunderea pentru nicio consecinţă!
Descriere
NARVIK constă dintr-un şemineu de ambianţă (prevăzut în interior, printre altele, cu
un element de încălzire şi cu un ventilator, care scoate căldura prin partea de sus a
şemineului), un suport pentru perete, o telecomandă şi din acest manual de
instrucţiuni.
Şemineul de ambianţă este închis în partea din faţă cu o placă de sticlă circulară. În
spatele acesteia este prevăzut cu un dulap metalic cu elemente de ambianţă în
partea din faţă. Grilele de aer şi panoul de comandă se află în părţile laterale şi grila
de aer cald, care elimină aerul cald, se află în partea de sus. În partea din spate se
află sistemul de prindere iar în interior dotările tehnice.
Suportul pentru perete trebuie fixat de perete, pentru ca ulterior să se poată agăţa
şemineul de el. Suportul se livrează cu şuruburi, stativ, distanţier şi piuliţe.
Telecomanda are patru butoane: unul roşu şi trei negre. Cu butonul roşu porniţi
ecranul de ambianţă; cu cele două butoane de deasupra reglaţi temperatura
(respectiv 900 şi 1800 Watt) şi cu butonul negru de jos (graduatorul) puteţi regla
intensitatea ecranului.
Păstraţi cu grijă manualul de instrucţiuni, ca să-l puteţi consulta când aveţi nevoie
sau să-l puteţi da noului proprietar dacă revindeţi şemineul.
Amplasare şi conectare
Îndepărtaţi ambalajul şi păstraţi-l departe de îndemâna copiilor. După
îndepărtarea ambalajului, verificaţi aparatului pentru a depista eventuale
deteriorări şi alte semne care ar putea indica deteriorări/defecte/disfuncţii. În
cazul în care aveţi dubii, nu folosiţi aparatul şi contactaţi furnizorul în vederea
verificării sau înlocuirii aparatului.
Nu folosiţi şemineul înainte de a fi instalat complet conform instrucţiunilor şi
înainte de a citi integral manualul de instrucţiuni! Acest aparat a fost conceput
pentru a fi suspendat permanent pe un perete.
Montaţi-l pe un perete solid, perfect vertical, fără sensibilitate la trepidaţii şi foc.
Aşadar, nu pe un perete din lemn sau material sintetic şi nici pe un perete
îmbrăcat în material inflamabil. Atunci când găuriţi peretele, ţineţi cont de
eventualele cablaje din perete.
Alegeţi un loc adecvat pentru şemineu, la distanţă de cel puţin un metru de orice
obstacol, de pereţi şi de materiale inflamabile (consultaţi şi instrucţiunile de
siguranţă) şi în vecinătatea unei prize prevăzută cu siguranţă de cel puţin 16
Amp. şi cu pământare (cu întrerupător pe circuitul de scurgere la pământ de 30
mA). Această priză trebuie să se afle în partea dreaptă a şemineului.
56


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Eurom Narvik 2000 - tot 2018 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Eurom Narvik 2000 - tot 2018 in the language / languages: English, German, Dutch, French, Swedish as an attachment in your email.

The manual is 0,6 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info