782553
40
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/76
Next page
AVERTISMENTE!
Înainte de instalarea şi utilizarea aparatului citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni!
La folosirea aparatului de încălzire există pericolul de ardere, dacă atingeţi partea sa
frontală, în momentul în care aparatul funcţionează sau dacă a fost oprit de recent,
nu atingeţi partea frontală în aceste situaţii!
Simbolul acesta înseamnă se interzice acoperirea aparatului
de încălzire!
Se interzice punerea oricăror obiecte pe, sub şi în aparatul de
încălzire!
Pentru a evita supraîncălzirea, nu acoperiţi aparatul de încălzire!
Dacă şnurul de alimentare al aparatului va fi deteriorat, acesta trebuie schimbat de
producător, de către reprezentantul acestuia pentru service sau de către o persoană
cu o calificare asemănătoare, pentru a evita pericolul.
Toate activităţile legate de părţile interne ale aparatului de încălzire se vor efectua
numai de către specialişti calificaţi!
Acest produs poate fi utilizat de către copii cu vârsta de cel puţin 8 ani de zile şi de
persoane cu capacităţi reduse fizice, senzoriale sau mentale, sau lipsite de
experienţă şi cunoştinţe, numai în cazul în care acestea au fost supravegheate sau
instruite privind utilizarea aparatului într-un mod sigur şi înţeleg pericolele legate de
acest lucru. Aparatul nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor. Curăţarea şi service-ul
utilizatorului nu trebuie realizate de copii, cu excepţia situaţiei în care aceştia sunt
supravegheaţi.
ATENŢIE! Copiii cu vârstele de sub 3 ani de zile nu trebuie se apropie de aparat,
cu excepţia situaţiei în care sunt în continuu monitorizaţi.
ATENŢIE! Copiii cu vârstele între 3 şi 8 ani de zile trebuie doar poată opri şi porni
aparatul, în condiţia în care acesta este amplasat sau montat în poziţia aşteptată
pentru funcţionarea normală şi copiii sunt supravegheaţi sau instruiţi în folosirea
aparatului într-un mod sigur şi ei înţeleg posibilele pericole. Nu trebuie permis
copiilor cu vârste între 3 şi 8 ani de zile conecteze aparatul în priză, să-l seteze şi
să-l cureţe, sau efectueze mentenanţa de utilizator.
ATENŢIE! Unele părţi ale acestui aparat se pot încinge puternic şi pot cauza arsuri.
Neapărat trebuie acordată atenţie specială dacă în apropiere sunt copii şi persoane
vulnerabile.
ATENŢIE! Aparatul NU trebuie amplasat în apropiere imediată de prizele de
electricitate de la instalaţia electrică Fig. 6.
PROTECŢIA MEDIULUI
Acest aparat este marcat în conformitate cu Ordonanţa privind Deşeurile de Echipamente Electrice si Electronice.
Simbolul aplicat aparatului sau pe documentele anexate aparatului arată că el nu trebuie tratat ca gunoi menajer. În schimb, el
trebuie returnat la un punct specializat de reciclare pentru echipamente electrice şi electronice. La returnare, respectaţi normele locale
de aruncare a gunoiului. Pentru informare mai amănunţită cu privire la tratarea, recuperarea şi reciclarea acestui aparat, adresaţi-vă
consiliului municipal, serviciului pentru culegerea gunoiului menajer sau magazinului de la care aţi achiziţionat aparatul.
RO
40
40


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Eldom RH01W at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Eldom RH01W in the language / languages: English, German, Dutch, French as an attachment in your email.

The manual is 7.3 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info