605884
60
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/96
Next page
3. Utilizarea conform scopului
Aparatul achiziţionat de dumneavoastră este destinat
pompării apei la o temperatură maximă de 35 °C.
Acest aparat nu se va folosi la pomparea altor fluide,
în nici un caz pentru combustibili pentru motoare,
detergenţi sau alte produse chimice!
Înainte de punerea în funcţiune a pompei clarificaţi
eventuale condiţii speciale necesare pentru instalare!
În cazul în care o întrerupere a alimentării electrice,
murdărire sau o etanşare defectă pot duce la daune
materiale, trebuie luate măsuri de protecţie
suplimentare.
Aceste măsuri de protecţie sunt de exemplu: pompe
instalate şi racordate la circuite de curent asigurate
separate, senzori de umiditate pentru decuplare şi
alte dispozitive de siguranţă similare.
În caz de dubiu, consultaţi neapărat un specialist în
domeniul instalaţiilor sanitare. Aparatul îşi găseşte
însă utilitatea şi acolo unde apa este repompată, de
ex. în gospodării, grădinărit şi în multe alte domenii.
Pompa nu se va folosi niciodată pentru exploatarea
piscinelor de înot!
Dacă aparatul este folosit în ape cu fund natural,
nămolos, amplasaţi aparatul mai sus, de ex. pe
cărămizi.
Aparatul nu este prevăzut pentru utilizarea de lungă
durată, de ex. ca şi pompă de recirculare în iazuri.
Astfel durata de viaţă estimată a aparatului ar putea fi
redusă considerabil, deoarece el nu este construit
pentru o solicitare continuă.
Aparatul poate fi utilizat numai în conformitate cu
scopul pentru care a fost creat. Orice utilizare care
depăşeşte acest domeniu este considerată
neconformă. Pentru eventualele daune sau accidente
de orice tip rezultate ca urmare a utilizării neconforme
a aparatului răspunde utilizatorul/operatorul şi nu
producătorul.
Vă rugăm să ţineţi de asemenea cont de faptul că
aparatele noastre nu sunt construite pentru utilizare în
scopuri meşteşugăreşti sau industriale. Nu ne
asumăm nicio răspundere pentru eventualele
probleme survenite ca urmare a utilizării aparatului în
întreprinderi lucrative, meşteşugăreşti sau industriale,
precum şi în alte activităţi similare.
4. Date tehnice
Racordul de reţea 230 V ~50 Hz
Puterea consumată 390 Watt
Debitul de pompare max. 10.000 l/h
Înălţimea maximă de pompare 6 m
Adâncimea de scufundare max. 8 m
Temperatura max. a apei 35°
Racord furtun cca. 47,8 mm (filet 1 1/2) filet exterior
Corpuri străine max.: Ø 25 mm
Înălţimea punctului de cuplare:
PORNIT max. cca. 60 cm
Înălţimea punctului de cuplare: OPRIT min. cca. 5 cm
5. Înainte de punerea în funcţiune
5.1 Instalarea
Instalarea aparatului se face:
staţionar cu conductă fixă
sau
staţionar cu furtun flexibil
Aparatul trebuie fixat cu ajutorul unei frânghii de inelul
de suspensie (Fig. 2/Poz. 7).
Indicaţie:
Capacitatea de pompare maximă poate fi atinsă
numai cu o conductă cu diametrul maxim posibil, în
cazul racordării furtunurilor sau conductelor cu
diametru mai mic, se reduce capacitatea de
pompare. În cazul utilizării unui racord universal
pentru furtun (Fig. 1/Poz. 1), acesta se va scurta până
la racordul folosit, aşa cum este arătat în figura 4,
evitând astfel reducerea inutilă a cantităţii de
pompare. Furtunurile flexibile se vor fixa pe racordul
universal pentru furtun cu ajutorul unui colier de
prindere pentru furtun (nu este cuprins în livrare).
A se respecta!
La instalare trebuie să aveţi grijă ca aparatul să nu fie
montat niciodată suspendat liber de conducta de
presiune sau de cablul de curent. Aparatul trebuie să
fie suspendat de mânerul suport prevăzut în acest
scop sau de inelul de suspensie, respectiv să fie
depus pe fundul puţului. Pentru a asigura
funcţionarea impecabilă a aparatului, fundul puţului
trebuie să fie întotdeauna curăţat de nămol sau alte
impurităţi. În cazul unui nivel al apei prea scăzut,
nămolul aflat în puţ se poate usca foarte uşor şi poate
să împiedice pornirea aparatului. De aceea este
necesară verificarea regulată a aparatului (efectuaţi
încercări de pornire).
60
RO
Anleitung_RG_DP_4525_SPK7:_ 12.08.2011 7:36 Uhr Seite 60
60


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Einhell RG-DP 4525 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Einhell RG-DP 4525 in the language / languages: English, German, Dutch, Danish, French, Italian, Portuguese, Swedish, Turkish, Norwegian, Finnish as an attachment in your email.

The manual is 1,28 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info