776811
144
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/160
Next page
ro Predarea aparatului vechi
144
Defecţiune Cauză Remedierea defecţiunilor
Puterea de aspirare este redu-
să. 3. Goliţi rezervorul de colectare a prafului.
4. Curăţaţi unitatea de filtrare.
5. Reporniţi aparatul după ce acesta s-a
răcit.
Predarea aparatului vechi
Predarea aparatului vechi
Predarea aparatului vechi Datorită reciclării ecologice se pot refolosi
materii prime valoroase.
Eliminaţi în mod ecologic aparatul.
Informaţii despre modalităţile curente de
eliminare ecologică a aparatelor pot fi
obţinute de la distribuitorii comerciali de
specialitate, dar şi de la primăria sau ad-
ministraţia locală.
Acest aparat este marcat corespun-
zător directivei europene 2012/19/
UE în privinţa aparatelor electrice şi
electronice vechi (waste electrical
and electronic equipment – WEEE).
Directiva prescrie cadrul pentru o
preluare înapoi, valabilă în întreaga
UE, şi valorificarea aparatelor vechi.
Reciclarea acumulatorilor/bateriilor
Reciclarea acumulatorilor/bate-
riilor
Reciclarea acumulatorilor/bateriilor Acumulatorii/Bateriile trebuie reciclate în
mod ecologic. Nu eliminaţi acumulatorii/ba-
teriile împreună cu deşeurile menajere.
Eliminaţi în mod ecologic acumulatorii/
bateriile.
Numai pentru ţările membre UE:
Conform directivei europene
2006/66/EG, acumulatorii/bateriile
defecte sau uzate trebuie colectate
separat şi reciclate în mod ecologic.
Condiţii de garanţie
Condiţii de garanţie
Condiţii de garanţie Garanţia pentru acest aparat se aplică con-
form următoarelor condiţii.
Pentru acest aparat sunt valabile condiţiile
de garanţie care au fost publicate de către
reprezentanţa competentă a ţării din care a
fost cumpărat aparatul. Puteţi solicita ori-
când condiţiile de garanţie de la comercian-
tul dvs. de la care aţi cumpărat aparatul,
sau le puteţi cere direct de la reprezentanţa
noastră din ţară.
144


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Bosch BCS8224GB at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Bosch BCS8224GB in the language / languages: English, German, Dutch, Danish, French, Italian, Polish, Portuguese, Swedish, Turkish, Spanish, Norwegian as an attachment in your email.

The manual is 14.76 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info