639807
12
Zoom out
Zoom in
Previous page
1/16
Next page
12
3. AVERTIZARE: Acest echipament poate fi folosit de către copii care au depăşit vârsta de
8 ani sau de către persoane care nu au experienţă sau nu cunosc echipamentul, numai
atunci când acesta este folosit sub supravegherea persoanelor care sunt responsabile de
siguranţa acestora sau au primit indicaţii cu privire la folosirea în siguranţă a dispozitivului
şi sunt conştiente de pericolul care poate apare în urma folosirii acestui dispozitiv. Copii nu
ar trebui să se joace cu echipamentul. Curăţarea şi conservarea dispozitivului nu trebuie
realizată de copii, în afara cazului în care aceştia au depăşit vârsta de 8 ani şi aceste
activităţi sunt realizate sub supravegherea unei persoane adulte.
4. Întotdeauna după ce dispozitivul nu va mai fi folosit, scoateţi fişa din priza de alimentare
ţinând priza cu mâna. NU trageţi de cablul de alimentare.
5. Nu lăsaţi dispozitivul în priză fără supraveghere.
6. Nu scufundaţi cablul, fişa sau întregul dispozitiv în apă sau orice alt fel de substanţe
lichide. Nu expuneţi dispozitivul la acţiunea factorilor atmosferici ( ploaie, soare, etc.) şi nici
nu îl folosiţi în condiţii de umiditate ridicată (băi, cabane umede).
7. Dispozitivul trebuie pus pe o suprafaţă rece, stabilă, egală, le distanţă de dispozitivele
din bucătărie care se încălzesc: aragaz electric, aragaz pe gaz, etc..
8. Nu folosiţi dispozitivul în apropierea materialelor uşor inflamabile.
9. Nu lăsaţi bateriile în receptor, dacă acesta nu este folosit pentru o perioadă mai lungă
de o săptămână.
1. Butonul ON/OFF 2. Butonul
3. Butonul +/- 4. Capacul bateriilor
Ascultarea radioului
Deschideţi capacul bateriilor (4) în partea din spate a radioreceptorului. Introduceţi, dacă este nevoie, 3 baterii LR 06 în conformitate cu
polaritatea indicată pe carcasă. Închideţi capacul bateriilor. Porniți aparatul folosind butonul ON / OFF (1). Cu ajutorul butoanelor
(2) ton la frecvența radio dorit. Reglați volumul cu ajutorul butoanelor +/- (3).
DATE TEHNICE
Alimentare: 3 x baterie de tip
1. Prije početka eksploatacije aparata treba pročitati uputstvo za upotrebu i postupati
prema njegovim uputama. Proizvođač ne snosi odgovornost za štete koje su nastale
uslijed nenamjenske upotrebe ili neodgovarajućeg rukovanja.
2. Aparat je namjenjen isključivo za kućnu upotrebu. Ne smije se koristiti u druge svrhe –
koje nisu u skladu s njegovom namjenom.
3. Treba obraćati posebnu pažnju tokom korištenja aparata, kad se u blizini nalaze oje
djeca. Nemojte dopustiti djeci da se igraju aparatom. Nemojte dozvoljavati djeci niti
osobama koje nisu upoznate sa aparatom da ga koriste.
4.
5. Ne potapati kabel, utikač ili sav aparat u vodu ili bilo koju drugu tečnost. Ne izlagati
7 8
7 8
/
/
LR 6 (AA)
VAŽNE UPUTE KOJE SE TIČU BEZBJEDNOSTI UPOTREBE. PROČITAJTE IH
PAŽLJIVO I SAČUTOVAJTE KAKO BISTE IH KONSULTOVALI U BUDUĆNOSTI
UPOZORENJE: Ovaj uređaj mogu da koriste djeca starija od 8 godina i osobe sa
ograničenim fizičkim, osjetilnim i mentalnim sposobnostima ili osobe neiskusne te
neupoznate sa uređajem, ako se upotreba vrši pod nadzorom osobe odgovorne za
njihovu bezbjednost ili ako su ove osobe dobile upute vezane za bezbjednu upotrebu
uređaja i svjesne su opasnosti vezanih za upotrebu uređaja. Djeca se ne smiju igrati sa
uređajem. Čišćenje i konzervacija uređaja ne smije se vršiti od strane djece, sem ako su
starija od 8 godina i vrše ove radnje pod nadzorom odrasle osobe
Din grija pentru mediul înconjurător. Ambalajele din carton vă rugăm să le transmiteţi şa centrele de maculatură.
Sacii din polietilenă (PE) trebuie aruncate în recipientele pentru materialele plastice. Dispozitivul uzat trebuie
transmis la punctul corespunzător de depozitare, deoarece componentele periculoase care se găsesc în dispozitiv
pot fi foarte periculoase pentru mediul înconjurător. Dispozitivul electric trebuie transmis în aşa fel încât să se
limiteze utilizarea lui repetată. Dacă în dispozitiv se găsesc baterii acestea trebuiesc scoase şi transmise către
punctul de depozitare a acestora, separat.
BOSANSKI
12


Need help? Post your question in this forum.

Forumrules


Report abuse

Libble takes abuse of its services very seriously. We're committed to dealing with such abuse according to the laws in your country of residence. When you submit a report, we'll investigate it and take the appropriate action. We'll get back to you only if we require additional details or have more information to share.

Product:

For example, Anti-Semitic content, racist content, or material that could result in a violent physical act.

For example, a credit card number, a personal identification number, or an unlisted home address. Note that email addresses and full names are not considered private information.

Forumrules

To achieve meaningful questions, we apply the following rules:

Register

Register getting emails for Adler AD 1133 at:


You will receive an email to register for one or both of the options.


Get your user manual by e-mail

Enter your email address to receive the manual of Adler AD 1133 in the language / languages: English, German, French, Polish, Portuguese, Spanish, Finnish as an attachment in your email.

The manual is 2,82 mb in size.

 

You will receive the manual in your email within minutes. If you have not received an email, then probably have entered the wrong email address or your mailbox is too full. In addition, it may be that your ISP may have a maximum size for emails to receive.

The manual is sent by email. Check your email

If you have not received an email with the manual within fifteen minutes, it may be that you have a entered a wrong email address or that your ISP has set a maximum size to receive email that is smaller than the size of the manual.

The email address you have provided is not correct.

Please check the email address and correct it.

Your question is posted on this page

Would you like to receive an email when new answers and questions are posted? Please enter your email address.



Info